Morning pages – ritualul tău #deScris

La sfârşit de vară, cu planuri #deScris
30/08/2018
Cum să spui „Da!” pasiunilor tale
30/10/2018
Morning pages scris

Ce-ai zice dacă ţi-am spune că scrisul îţi poate schimba viaţa?

Nu sunt cuvinte goale! Sunt “morning pages”.  Adică 3 pagini scrise de mână, imediat ce te-ai trezit.

Un ritual ce are deja foarte mulţi adepţi, ideea acestor “morning pages” a apărut prima oară la scriitoarea americană Julia Cameron. 3 pagini (A4) în care scrii tot ce-ţi trece prin cap, imediat ce te-ai trezit. Nu există lucru prea mărunt sau prea lipsit de substanţă, scrii orice lucru îţi vine în minte.

Trebuie să faci acest lucru dimineaţa, imediat după trezire, căci atunci mintea ta este mai aproape de starea de somn, de starea alfa, când subconştientul se dezvăluie mai uşor. Julia Cameron spune că atunci “când primul lucru pe care îl faci este să scrii, dai glas «sinelui neînvins»”.

Scrie de mână! De ce nu la computer? Dincolo de beneficiile pe care ţi le aduce scrisul de mână, faptul că nu ai viteza de scriere pe care ţi-o dă tastatura te ajută să gândeşti mai în profunzime.

Ce îţi trebuie să scrii „morning pages”? Nu multe, ceva #deScris –  depinde ce preferi, poate o agendă Leuchtturm1917 ca să îţi răsfeţi gândurile şi multă ambiţie, cel puţin în primele zile, pentru că mai apoi nu îţi vei mai dori să renunţi la acest obicei.

De ce au atât de mult succes “morning pages”? Iată, pe scurt, câteva avantaje:

  1. O minte mai limpede
  2. Vei avea idei mai bune
  3. Descoperi mai multe despre tine
  4. Mai puţină anxietate,  mai mult curaj în abordarea subiectelor care te preocupă
  5. Te ajută să te concentrezi la lucrurile importante pe parcursul zilei
  6. Eşti mai “uşor” datorită confesiunii, pe care o poţi păstra cât de confidenţială doreşti
  7. Este o formă de terapie eficientă şi necostisitoare

Poţi începe oricând, dar îţi vei dori să fi început ieri. Aşa că mâine dimineaţă este cel mai bun moment.

Poţi să comanzi mai apoi ce îţi trebuie pentru scris.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *